top of page

Alimentația și sănătatea mentală



Voi vorbi despre sănătatea mentală ori de câte ori voi avea ocazia, iar domeniul meu, nutriția, este unul dintre factorii care o pot influența. Anxietatea este o problemă de sănătate mentală care necesită o abordare multidisciplinară formată din psihiatru, psihoterapeut, dietetician și, de ce nu, instructor de fitness. În ceea ce privește alimentația pentru o sănătate mentală optimă, este recomandată evitarea alimentelor procesate și se încurajează consumul de alimente antioxidante.

Consumă alimente antioxidante

1. Somonul este cunoscut pentru beneficiile sale împotriva anxietății, acesta fiind bogat în Vitamina D și Omega 3. DHA și EPA, acizi grași Omega 3, pot echilibra neurotransmițătorii dopamina și serotonina care pot avea proprietăți calmante. De asemenea, pot determina și scăderea inflamației în creier, ceea ce este foarte comună la persoanele care suferă de anxietate.


2. Ceaiul de mușețel este cunoscut pentru proprietățile sale calmante. Acesta are efect asupra echilibrării nivelurilor de serotonină, dopamină și GABA. În plus, poate echilibra axa HPA, care este responsabilă de răspunsul corpului la stres.


3. Trumericul sau Curcumin este studiat pentru beneficiile sale asupra sănătății creierului, în prevenția anxietății și pentru proprietățiile sale antiinflamatorii.


4. Ciocolata neagră, bogată în flavonoli, are efecte într-un mai bun management al stresului și un bun control al axietății. Unele persoane asociază gustul ciocolatei cu confortul, apelând la ea în situații stresante sau cu un mare impact emoțional.


5. Iaurtul, bogat în probiotice, susține legătura dintre intestin și creier reducând inflamația și stimulând producția de serotonină.


6. Migdalele sunt alimente bogate în nutrienți precum vintamina E și acizi grași care sunt responsabili de sănătatea creierului. Există studii care dovedesc că migdalele au proprietăți antiinflamatorii și pot reduce stresul oxidativ.

Alte alimente recomandate pacienților cu anxietate: afinele, ouăle, bananele, citricele și semințele de chia.

La Clinica AZEENA poți beneficia de un plan personalizat de nutriție adaptat stilului tău de viață și obiectivelor pe care vrei să le atingi. Te așteptăm la o programare la nutriționistul nostru Beatrix Barbulov!




bottom of page